Turist Club - Esti liber sa vezi lumea !  
Contact · Solicita oferta. Te sunam noi! · Despre noi · Contract · Asigurare · Licenta ·
Astazi avem 10084 oferte de sejur din 910 destinatii
Cauta in oferte
Contact 021.252.62.60 / 0728.767.777

Italia Franta Spania 13 Zile Italia

Plecari / Valabilitate: pana la 08.07; 24.07; 17.08; 02.09.2019
Tarifele publicate sunt pentru:
Perioada: 08 Iulie 2019 - 02 Septembrie 2019
Pentru a va face o oferta va rugam sa faceti o solicitare.
Galerie foto Italia Franta Spania 13 zile
Preturi de la .00 EUR
Italia Franta Spania 13 Zile Rating 7.2 din 10 de la 258 vizitatori.





Transport individual ( propriu ) Transport cu avionul Transport cu autocarul
Pentru a vedea intreaga lista de preturi apasati aici.
Apasa Rezervare pentru a putea primi o oferta de pret personalizata .
Rezervarea nu presupune nici un fel de plata ci doar confirmarea locurilor disponibile de catre un agent

Descriere si Localizare Italia Franta Spania 13 zile

 

Frumuseţi latine - de la Roma la Madrid 13 zile - Avion

Roma - Vatican - Tivoli - Orvieto - Florenţa - Pisa - Cinque Terre - Genova - San Remo

Monte Carlo - Nice - Cannes - Avignon - Pont du Gard - Narbonne - Caracassonne

Figueres - Barcelona - Zaragoza - Madrid


Tarif: de la 820 euro, bilet de avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, taxe de aeroport incluse


Date de plecare: 08.07; 24.07; 17.08; 02.09.2019  

  Dotari si Servicii Italia Franta Spania 13 zile

Detalii de contact Mai multe detalii
Pentru orice problema ne puteti contacta:
Telefon Fix: 021.252.62.60
Telefon Mobil: 0728.767.777
Fax: 031.817.01.12
Precizeaza codul S-CHR-4184 agentului de turism.



Alege alta destinatie

Venetia Si Italia De Nord 6 Zile Destinatie : Italia
ID Oferta S-TCL-5583

Italia 7 Zile Destinatie : Italia
ID Oferta S-CHR-4326
Tarife de la 615 eur / persoana / 6 nopti , cazare in DBL Best deal ( Mic Dejun )

Farmecul Umbriei 8 Zile Destinatie : Italia
ID Oferta S-TCL-5593


Pentru a vedea prezentarea apasati aici.

Italia Franta Spania 13 Zile avion

 

Ziua 1. Bucureşti - Roma
Calatoria noastra incepe din aeroportul Otopeni de unde ne imbarcam pentru zborul spre Roma. Dupa aterizare, imbarcare in microbuzul de transfer si deplasare catre hotel. Cazare la hotel 4* in Roma. Ne începem vizita în Roma. Supranumită "Caput mundi" ("Capitala lumii"), la "Città Eterna" ("Cetatea eterna") sau, pur si simplu, "l'Urbe" ("Oraşul"), Roma are o istorie îndelungată şi nu puţini dintre cei care o cunosc spun ca, daca ar fi sa aleaga un singur oraş pe care să îl descopere de-a lungul vieţii, acesta ar fi Roma. Asezată pe malul Tibrului, Roma este una dintre cele mai importante destinaţii turistice din lume, fiind vizitată anual de milioane de turişti, fascinaţi de amestecul unic de arheologie, istorie, artă, gastronomie şi panorame care îţi taie respiraţia. Roma are nevoie de timp pentru a fi descoperită, dar astăzi vom începe prin a descoperi o parte din comorile Romei: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseumul, Columna lui Traian, Piata Venetia , Capitoliul si Pantheonul. Orice alte cuvinte, aici ar fi de prisos în faţa măreţiei acestor constructii!
Moment de ragaz:
E adevarat că Roma este oraşul operelor de artă şi al monumentelor, dar este şi oraşul în care vei mânca cea mai delicioasă pizza şi cea mai trăznită combinaţie de gelato! Încearcă îngheţata cu salvie şi zmeura, sau îngheţata cu ricotta sau cu migdale şi smochine... aşa poţi spune ca ai fost la Roma.
Dupa ce "Cetatea Eterna" ne-a convins de venerabila sa vârstă vom admira şi frumuseţea sa unică în Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro.
Suntem obositi, dar fericiti ca am avut ocazia sa pasim pe stradutele acestui minunat oras. Ne retragem la hotel pentru odihna binemeritata.

Ziua 2. Roma - Vatican - Tivoli
Mic dejun. Azi avem zi libera pentru vizita individuala in Roma. Vom descoperi Vaticanul, resedinta Bisericii Catolice si cel mai mic stat din lume, condus de episcopul Romei, Papa. Pe o suprafata de doar jumatate de un kilometru patrat vom descoperi unele dintre cele mai importante monumente si opere de arta ale omenirii: Bazilica Sfantul Petru unde putem vedea si faimoasa Capela Sixtina. Muzeele Vaticanului sunt un complex format din zece muzee unde sunt pastrate opere semnate de Giotto, Leonardo da Vinci, Caravaggio, Titian, Rafael sau Crivelli iar la finalul vizitei facem un
tur si prin Gradinile Vaticanului, celebre pentru monumentele sale, fantanile si fortificatiile renascentiste si baroce. Dupa o zi petrecuta in Statul Cetatii Vaticanului, va veti convinge ca nicio vizita la Roma nu este completa fara o zi petrecuta la Vatican.
Dupa-amiaza sugeram o excursie optionala la Villa d'Este din Tivoli, pentru a admira un exemplu de arhitectura renascentista care si-a pus amprenta asupra gradinilor sale somptuoase, terasate, decorate cu cascade si fantani arteziene. Ne intoarcem la hotelul nostru din Roma cu inima plina de amintiri frumoase.

Ziua 3. Roma - Orvieto -Montecatini
De dimineață, continuăm călătoria spre nord, prin Valea Tibrului, bucurându-ne de irezistibilele peisaje din Umbria. Trecem prin Orte și Orvieto, două orășele cât se poate de pitorești. Ne oprim în Orvieto, cel mai important oraş dintre Roma şi Umbria.
Probabil cea mai importantă atracţie de aici o constituie minunata Catedrală Gotică ce se arată demna şi impunătoare cu arhitectura sa elaborată. După ce am pozat şi admirat îndelung catedrala,  cutreieram oraşul lui San Patrizio în căutarea priveliştilor minunate cu aer medieval şi a restaurantelor cochete în care să putem degusta vinuri aromate şi preparate delicioase ce aduc renume zonei.
Moment de ragaz:
În Orivieto există multe locuri pe care nu trebuie să le ratezi. Cum ar fi Gastronomia Arrone, minunăţia asta de loc ce aminteşte de localurile de modă veche, oferă psibilitatea de a încerca diverse delicatese locale, o varietate de brânzeturi, vinuri şi carne proaspată gustoasă. Poţi savura un panino con salami sau prosciutto crudo şi brânzeturi, acompaniat de măsline şi un vin bătrân ce-ţi va pune pe limbă seducătoarea aromă a Italiei.
Ne continuăm drumul spre nord şi admirăm dealurile terasate pline de măslini ale Toscanei , apoi ajungem în fermecătoarea şi cocheta staţiune italiana, Montecatini. Cazare.

Ziua 4. Florenţa - doar atât!
Buon giorno, Italia! Florența ne așteaptă și nu putem dezamăgi așa o destinație. Capitala regiunii Toscana se mândrește a fi unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii. Cu inima deschisă, căci Italia are acest efect asupra celor care o vizitează, vedem Catedrala Santa Maria del Fiore, a patra ca mărime din Europa, dar cea mai veche construcție din Florența şi totodată cea mai înaltă! Impozanta constructie este flancată de clopotniţa (Campanile) de sine stătătoare iar în umbra catedralei se afla Baptisteriul, cea mai veche clădire a Florenţei, un lăcaş de importanţă spirituală şi artistică pentru mai bine de o mie de ani. Dacă Piazza del Duomo este considerată centrul religios al Florenţei, cea de-a doua piaţa importantă a oraşului Piazza della Signoria, a fost dintotdeauna considerata centrul civic. Aici se afla Palazzo Vecchio, sediul administraţiei oraşului timp de şapte secole, ce adăposteste astăzi mai multe sculpturi de seama. Este locul de întâlnire al turiştilor şi florentinilor deopotrivă iar în imediata apropiere se înalţă cel mai impozant muzeu al oraşului Galeriile Uffizi. Ne continuîm traseul pietonal urmând cursul străduţelor medievale şi ajungând la bătrânul pod peste râul Arno, Ponte Vecchio. Singurele tentații care ne distrag atenția sunt magazinele cu bijuterii prețioase de o frumusețe aparte. Statuile, artiștii stradali, vechiul integrat în nou ne lasă un gust plăcut și cu o stare de bine interioară ne gandim la un mic "Intermezzo".
Moment de ragaz: Trattoriile ne îmbie la fiecare pas, iar una dintre cele mai gustoase amintiri din acest loc este pizza cu vinete și mozzarella. Condimentele mediteraneene îi dau o savoare proaspătă, iar aluatul jonglează cu senzația de proaspăt scos din cuptor, crocant și aromat. Un deliciu!
Seara ne întoarcem la hotelul nostru din Montecatini. Cazare la acelaşi hotel.

Ziua 5. Florenţa - Pisa - Cinque Terre - Genova Dupa ce ne-am incarcat cu multe amintiri frumoase din capitala Toscanei, pornim spre Pisa. Dacă nu ți-ai înclinat deja, un pic, capul, așteaptă să ajungem la celebrul Turn Înclinat. Farmecul orașului îl dă această minune a lumii, dar și înghețata la cornet cu care ne răcorim (chiar dacă nu ne este neapărat cald!). Majoritatea oamenilor cunosc faimosul turn inclinat din Pisa, dar putini stiu insa ca acesta este parte componenta a unui intreg ansamblu de constructii medievale numit Campo dei Miracoli, unde se zaresc siluetele marete ale Catedralei si Baptisteriului. Plecare spre Genova. Pe traseu, optional excursie în Parcul Naţional Cinque Terre. Deplasare spre La Spezia de unde utilizăm vaporaşul (contra cost) pentru a admira cele cinci orîşele amplasate spectaculos pe terase abrupte care "plonjează" în mare. Zona este iubită de turiștii din lumea întreagă pentru priveliștea spectaculoasă a satelor cu case colorate, care se cațără pe stâncile abrupte de deasupra Mării Ligurice, cu grădini suspendate care nu încetează să farmece privitorii și la care adesea se ajunge doar pe jos. Inutil de adăugat, Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso al Mare, cele cinci sate magice care datează încă din secolul XI și care sunt cunoscute drept "Cinque Terre", fac în prezent parte din patrimoniul UNESCO, împreună cu dealurile înconjurătoare. Se spune despre Manarola, că este cel mai vechi sat din regiune. Locuitorii de aici vorbesc în dialectul numit manarolese și se bucură de faima că produc cel mai bun vin din regiune.
Ne continuăm traseul spre Genova, capitala Liguriei, unde ne oprim pentru o vizită scurtă, însă suficientă pentru a face cunoștință cu magia acestui port istoric, punct de plecare al miilor de expediții pe mare de-a lungul secolelor. Remarcăm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala San Lorenzo, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. Cazare în zona Genova - Savona

Ziua 6. Genova - San Remo - Monaco - Nice - Cannes
Ne continuam calatoria noastra si vom descoperi azi minunata Coastă de Azur! Dar, înainte de a părăsi Italia, vom face un popas pe Riviera italiană, la Sanremo, stațiunea fermecătoare care găzduiește încă din 1951 Festivalul de Muzică de la Sanremo. De aici ne îndreptăm spre Monte Carlo, unul dintre cele mai renumite locuri de pe Mapamond. Constituind o subdiviziune a Principatului Monaco, Monte Carlo este asemenea unui decor de film, în care vedem la fiecare pas cazinouri, hoteluri de lux, mașini de colecție, celebrități, magazine ale celor mai șic creatori de modă și restaurante cu stele Michelin. Tot aici se află și Circuitul Monaco, unde are loc faimoasa cursă de Formula 1, Monaco Grand Prix. Pornim din nou la drum, deoarece la nici 25 de kilometri ne așteaptă o altă destinație fabuloasă: Nisa, numită și "bijuteria Rivierei franceze". Aici parcurgem Promenade des Anglais, cea mai celebră arteră pietonală din Nisa, mărginită de palmieri și de clădiri impresionante cum ar fi Hotelul Negresco, fondat de românul Henri Negresco la începutul secolului trecut, Muzeul de Artă și Istorie de la Palatul Massena, Parcul floral Phoenix sau impozantul Muzeu de Arte Asiatice.
Moment de răgaz: Felicitări! Dacă ai ajuns la Nisa, ai ajuns și pe Prom', așa cum spun localnicii când vorbesc despre Promenade des Anglais! Ia-ți o pauză și dă-ți voie să te bucuri la maximum de farmecul mediteranean al Nisei, așază-te la una dintre micile cafenele sau gelaterii pe care le găsești la tot pasul, privește în tihnă palmierii mângâiați de soare și vânt și admiră perspectiva grozavă asupra Mediteranei pe care ți-o oferă sublimul golf Baie des Anges. Lungă de șapte kilometri, Promenade des Anglais este inima Nisei: animată de cei care o traversează pe role, pe bicicletă sau în timp ce fac jogging, de turiști mai mult sau mai puțini celebri, a devenit una dintre cele mai fotografiate și cunoscute artere din lume.
Din frumoasa Nisa ne îndreptăm spre Cannes, unde vom face un tur de oraș împreună cu însoțitorul de grup. Vom descoperi un oraș fermecător, suficient de mic pentru a-l străbate pe jos, dar suficient de mare pentru a oferi vizitatorilor plaje, restaurante, magazine, cafenele sau hoteluri pentru toate gusturile și pentru a găzdui anual celebrul Festival Internațional de Film. Seara cazare in zona Cannes.

Ziua 7. Cannes - Lourmarin - Avignon - Pont du Gard - Montpellier Pornim mai departe în aventura noastră, ne aşteaptă Provence, cea mai seducătoare zonă a Franței, unde câmpurile cu lavandă și-au dat întâlnire cu orășelele vechi și pitorești, cu plajele însorite și iubite de turiști și cu natura sălbatică. Prima oprire va fi la Lourmarin Provencal Market, unde găsim o multitudine de preparate autentice, gata să fie dăruite celor dragi sau savurate chiar pe loc. Veți găsi vinuri minunate, ulei de măsline, renumitele ierburi de Provence și, desigur, prețiosul șofran cultivat în regiune. Mergem mai departe pe urma pașilor lui Vincent Van Gogh și ajungem în Avignon, pe vremuri un important port fenician și reședință papală, astăzi loc de pelerinaj. Este celebru nu numai pentru festivalul de teatru pe care îl găzduiește în fiecare vară, dar și pentru monumente cum ar fi Palatul Papal, cel mai important palat gotic din lume, Micul Palat, Catedrala Nôtre Dame-des-Doms sau Podul Saint Bénézet.
Moment de răgaz : Savori provensale intense Vinurile din Avignon sunt unice în lume și au câștigat respectul celor mai pretenţioși somelieri. Vinuri tari, dense, cu gust de mirodenii, iz de vanilie și lemn ne îndeamnă să le degustăm povestea, iar atmosfera provensală ne oferă cadrul perfect să închinăm pentru frumuseţile lumii pe care, iată, avem șansa să le descoperim împreună. Jos pălăria sau, cum spun francezii, "Chapeau bas!"
Fredonând "Sur le pont d'Avignon", cântecelul de copii care datează din Evul Mediu și care a contribuit din plin la celebritatea acestui oraș, Ne îndreptăm spre Pont du Gard, unde vom admira impresionantul apeduct ce dateză de pe vremea romanilor.
Construcţia făcea parte dintr-un sistem de canale întinse pe 50 de km, construite acum peste 2.000 de ani, care transportau apă de la Uzes la Nimes. Mărimea apeductului este, de asemenea, impresionantă. Are aproape 50 de metri înălțime, 275 de metri lungime și 52 de arcade care îi sporesc eleganța. Ne continuăm drumul spre Montepellier. Cazare la hotel în zona Montpellier.

Ziua 8. Montepellier - Narbonne - Carcassonne - Figueres - Costa Brava
Ne continuăm şi azi traseul având în agendă multe locuri intersante de vizitat. Prima oprire va fi la Narbonne, capitală a celei mai mari provincii din Galia şi mare port până în Evul Mediu, când a fost invadat de mâl, oraşul va prospera din nou, datorită împrejurimilor sale cultivate cu viţă-de-vie. Centrul istoric adăposteşte câteva clădiri emblematice: Palais des Archeveques, palatul arhipiscopal fortificat, construit în secolele al XII-lea şi al XIV-lea, catedrala gotică neterminată care are o frumoasă mănăstire, cu vitralii din secolul al XIV-lea şi tapiţerii deosebite. Timp liber în Narbonne sau excursie opţională la Carcassonne, unul din cele mai bine conservate orașe medievale din Europa. Zidurile double, cu turnuri şi balcoane cu trapă ale citadelei Carcassonne, sunt cele care au cristalizat noţiunea de cetate medieval perferctă. Asedii cărora li s-a rezistat eroic, cavaleri în armură înfruntându-se în turniruri şi romanţele trubadurilor îţi răsar în minte în această aţezare de vis. Cele 52 de turnuri ale sale sunt printre motivele pentru care UNESCO a inclus oraşul pe lista patrimoniului cultural Mondial. Centrul oraşului este Chateau Comtal, datând din secolul al XII-lea. Admirăm Cathedrale St Nazaire, catedrala romanică şi gotică care se mândreşte cu vitralii superbe şi cu o " piatră a asediului", din secolul al XIII-lea, înfăţisând asediul cetăţii Carcasssonne din anul 1209.
E timpul să pornim spre Spania! Purcedem la drum pe lângă Pirinei și ajungem în Figueres. Oprim să vizităm Muzeul Dali. Ne îmbogățim cultura generală cu informații despre creațiile fascinante ale lui Salvador Dali. Continuăm spre Empuriabrava, unde putem face o plimbare cu vaporaşul pe canale, admirând frumoasele case de vacanţă ale celebrităţilor catalane. Seara sosire si cazare pe Costa Brava. Cazare la hotel.

Ziua 9. Barcelona -Montserrat
Începem vizita în Barcelona cuun tur panoramic de oras care începe cu Dealul Montjuic, Muzeul Naţional de Artă Catalană, Piaţa Spaniei, Universitatea, Piata Cataluniei, Casa Batlo si Casa Mila.
Continuăm explorarea Barcelonei admirând Biserica Sagrada Familia, Parcul Guell și monumentul lui Columb. Mergem la pas pe Las Ramblas, vizităm Barri Gothic, cartierul gotic al Barcelonei. Timp liber pentru cumpărături, sau să savurăm o porție de tapas în Plaça Reial.
Timp liber în Barcelona sau excursie opțională la Montserrat, unde vizităm mănăstirea benedictină, simbol al libertății și identității naționale a catalanilor. Biserica mănăstirii adăpostește într-una dintre capelele sale statuia unică și misterioasă Madona Neagră, care o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Cazare la hotel pe Costa Brava.

Ziua 10. Barcelona - Zaragoza
După un somn odihnitor, purcedem la drum, căci călătorului îi stă bine cu drumul. Virăm hotărâți spre valea râului Ebro și în curând facem cunoștință cu Zaragoza, un loc încântător și încărcat de semnele moștenirii romane, vestigii și monumente vitregite de timp. Istoria Zaragozei a început pe vremea romanilor, care au denumit localitata " Cesaraugusta", de unde vine numele său actual. Rămăşiţele acelor timpuri sunt Forumul Roman, aflat în faţa Catedralei La Seo şi părţi ale uni zid din secolul al III-lea pe Avenida Cesar Augusto. Foarte aproape de aici s-a născut renumitul pictor Francisco de Goya, așa că în oraș se află un muzeu dedicat lui care adăpostește operele sale cele mai cunoscute. Cele două catedrale ale oraşului şe înalţă în vasta piaţă pietruită Plaza del Pilar , care se întinde între cartierul vechi ţi râu. Cea mai veche și cea mai interesantă, La Seo, domină capătul estic. Extraordinarul amestec de stiluri cuprinde pe cel original, gotic, cel mudejar (ulterior) şi, în sfârşit, barocul împodobit în stil spaniol, cunoscut sub numele de churrigueresc. Timp liber pentru vizite individuale. Va recomandăm să vă plimbați prin Las Murallas și să explorați ruinele romane ale orașului. Faceți o vizită și la Museo Origami, unde se află șase galerii cu expoziții dedicate artei îndoirii hârtiei. Obiectele expuse sunt deosebite și impresionează turiști de pretutindeni cu designul lor și modul de fabricație. Seara cazare la Zaragoza.

Ziua 11. Zaragoza - Madrid
Ţinta noastră de azi este Madrid, unul dintre cele mai vii orașe din Europa, Madridul ne întâmpină cu o arhitectură grandioasă și cu atmosferă de neuitat. Așezat chiar în inima Spaniei, orașul este al treilea ca dimensiuni din UE, după Londra și Paris. Madrid este un centru al artelor și al culturii boeme, iar asta se reflectă în numărul mare de galerii și ateliere de artă, dar și de festivaluri. Seara cazare la Madrid.

Ziua 12. Madrid - El Escorial
Dimineața ne găsește gata de o nouă aventură! Metropolă emblematică în Peninsula Iberică, Madridul știe cum să trăiască. Iubitorii de artă se întorc aici deseori să admire unele dintre cele mai remarcabile opere ale artiștilor precum Goya, Velázquez, Picasso sau Dali, expuse în Muzeele: Thyssen, Prado, Regina Sofia, care formează "Triunghiul de Aur" al culturii spaniole. Începem vizita în Madrid cu un tur panoramic de autocar în timpul caruia vedem : Cartierul modern Cuatro Torres, Columna lui Columb, Biblioteca Naţională, Piata Cibeles. Ne deplasăm pe Broadway-ul spaniol Gran Via către Plaza España. Paşii ne poartă către Palatul Regal, Catedrala, Plaza Mayor, Puerta del Sol.
Timp liber în Madrid sau excursie opţională la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada Contra-Reformei. Mânăstirea, reşedinţa istorică a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu UNESCO. La întoarcerea spre Madrid, admirăm grandiosul monument din Vale de los Caidos. Cazare la Madrid în acelaşi hotel.

Ziua 13. Madrid - Bucureşti
Călătoria noastră a ajuns la final. Ne deplasăm la aeroport, unde ne îmbarcăm în zborul spre casă, încercați de un sentiment de bucurie, dar și cu aparatul foto plin amintiri ale frumuseților vizitate.

Date de plecare: 08.07*; 24.07; 17.08*; 02.09.2019

 

A

B

C

D

PELLERIN PLUS

BEST DEAL

Reducere 150 €

PROMO

Reducere 80 €

STANDARD +

Reducere 50 €

545 €

+ 425 € (bilet avion, transfer transport autocar)

395 €

+ 425 € (bilet avion, transfer transport autocar)

465 €

+ 425 € (bilet avion, transfer transport autocar)

495 €

+ 425 € (bilet avion, transfer transport autocar)

PRET DE PERSOANA IN CAMERA DUBLA

 

  • Oferta valabila pentru primele locuri in autocar;

  • Avans 25 % la inscriere;

  • Diferenta de plata cu 21 de zile inainte de data plecarii;

  • GRATUIT - PELLERIN CLUB CARD , avand incluse asigurarea medicala, storno si de bagaje.

  • GRATUIT excursia la Escorial

  • Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

  • ATENTIE! LOCURI LIMITATE!

 

 

  • Oferta valabila pentru ultimele locuri in autocar;

  • Plata integrala la inscriere;

  • Nu se accepta modificari sau anulari.

  • Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

  • ATENTIE! LOCURI LIMITATE!

 

 

  • Avans 50% la inscriere;

  • Diferenta de plata cu 60 de zile inainte de data plecarii;

  • Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

  • Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

  • ATENTIE! LOCURI LIMITATE!

  • Oferta este valabila pana la 28.02.2019.

 

 

  • Avans 25 % la inscriere;

  • Diferenta de plata cu 21 zile inainte de data plecarii;

  • Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

  • Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

  • Oferta este valabila pana la 30.04.2019.

 


NOTA:

Pentru datele 08.07* şi 17.08*, programul se va desfasura în sens invers, având inclus biletul de avion Bucuresti - Madrid şi Roma- Bucureşti.


Pretul include:

  • Bilet de avion Bucureşti - Roma şi Madrid- Bucureşti;
  • transport cu autocar climatizat;
  • 12 cazari la hoteluri de 3-4*;
  • 12 mic dejun;
  • Transfer aeroport-hotel-aeroport;
  • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.

Nu sunt incluse in pret:
  • Intrarile la obiectivele turistice (inclusiv in excursiile optionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe si cheltuieli personale.
  • Excursiile optionale pentru grup de minim 30 persoane.

Suplimente si reduceri:
  • Supliment de single - 285 euro
  • Reducere copil 6-12 ani - 35 euro, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.
  • Reducere a 3-a persoana in camera - 20 euro.

BONUSURI
  • NOU! Pachet asigurari inclus: asigurare medicala, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
  • Reducere 10% la achitarea din ţară a 3 excursii opţionale, pentru posesorii de card PELLERIN CLUB CARD.

Pellerin Club Card este un card nominal care se achizitioneaza contra cost (25 euro) si vine in intampinarea ta cu o multitudine de avantaje, inca de la inceput: de la asigurari gratuite (medicala/ storno sau bagaje), la facilitati acordate pentru circuitele cumparate, dar si beneficii oferite de partenerii nostri, in tara.

OPTIONALE
  • Tivoli - 20 euro/pers.
  • Excursie la Cinque Terre -20 euro/pers. (nu sunt incluse biletele de vaporaș circa 35 euro / pers).
  • Excursie la Carcassonne - 30 euro/pers.
  • Excursie la Montserrat- 25 euro/pers.
  • Excursie la Escorial - 30 euro/pers.

Trebuie sa vezi:
Capela Sixtina
Este locul in care se tin sedintele in urma carora se alege urmatorul papa. Prima slujba a fost oficiata aici in ziua de 9 august 1483. Cu acea ocazie, capela a fost inchinata Inaltarii la cer a Fecioarei Maria.
Colosseumul
Pentru pasionatii de istorie, este atractia absoluta a Romei. Datand din anul 72 i. Hr., acest enorm si impresionant amfiteatru gazduia pana la 50.000 de spectatori, care se delectau privind luptele dintre gladiatori si sclavi sau animale salbatice.
Galleria degli Uffizi
Galeria de top a Florenței adăpostește cea mai mare colecție de artă renascentistă italiană din lume și ocupă grandiosul Palazzo degli Uffizi, construit între 1560 și 1580.
Pisa
Dacă nu ți-ai înclinat deja, un pic, capul, așteaptă să ajungem la celebrul Turn Înclinat. Farmecul orașului îl dă această minune a lumii, dar și înghețata la cornet cu care ne răcorim (chiar dacă nu ne este neapărat cald!). Majoritatea oamenilor cunosc faimosul turn inclinat din Pisa, dar putini stiu insa ca acesta este parte componenta a unui intreg ansamblu de constructii medievale numit Campo dei Miracoli, unde se zaresc siluetele marete ale Catedralei si Baptisteriului.
Sagrada Familia
Catedrala Sagrada Familia, opera de suflet a lui Gaudi, care încă se construiește, deși el a murit de ani buni, e o bijuterie arhitecturală neprețuită. Dacă nu ai răbdare să stai la cozi, fă-ți cel puțin trei selfie-uri cu exteriorul clădirii, poate cel mai impresionant din lume.
Museo del Prado
Este unul dintre cele mai importante muzee de artă din lume, cu peste 7000 de lucrări ale unor pictori precum Velázquez, Goya, Rubens și Rembrandt.

Bine de stiut
- Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea programului.
- Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
- Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
- Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială din tarile tranzitate.
- Obiectivele din tururile panoramice din program se vizitează doar pe exterior.
- Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de
grup.
- Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă
informeze cu exactitate asupra lor.
- Autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor.
- Pentru călătorie este necesar paşaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

Grup minim 35 de persoane

 


Sejur Bulgaria
Sejur Bulgaria
Sejur Grecia
Sejur Grecia
Sejur Turcia
Sejur Turcia

Telefon : 021.252.62.60  /  0728.767.777 Adresa Agentiei: Calea Șerban Vodă 184, Sector 4, București 040214
Asistenta!

 
021.252.62.60
0728.767.777
office@turistclub.ro

 
Luni - Vineri
intre 09.00 - 19.00
OFERTE REVELION 2018 | Despre noi | Turism de afaceri | Contact | GDPR | Conditii de emitere bilete de avion | TERMENI SI CONDITII DE UTILIZARE A SITEULUI | Contract cu turistul | Licenta | Asigurare | Voucher valoric | ANGAJARI | Brevet de turism | Round trip Romania | Cazul Omnia | Voucere de vacanta

Site Protectia Consumatorului: www.anpc.gov.ro
Sincron Consulting
Sejur italia franta spania 13 zile 2019 in statiunea Italia din Circuite Europa
Copyright © 2006 - 2019 Turist Club Bucuresti . Toate drepturile rezervate.


Solicitare oferta